Învăţământul de stat se transformă într-unul semi-privat

Prima zi a înscrierilor la universităţile de stat a debutat cu o surpriză neplăcută. Cele mai multe locuri, adică trei sferturi, sunt cu taxă.

Asistăm, aşadar, la o transformare a învăţământului de stat într-unul semi -privat, aşa cum există prin toată lumea. În acest moment, doar copiii străluciţi, cu note de 10, mai au o şansă să înveţe gratis.

La Universitatea Bucureşti s-au scos anul acesta la concurs peste 4000 de locuri la buget şi aproape 8000 cu taxă. Faţă de anul trecut, s-au adăugat locuri cu plată exact acolo unde a fost şi cererea mare. De pildă, cele mai multe s-au alocat la ştiinţe umaniste şi politice, unde se percep cam 2500 de lei pe an.

La Politehnică valoarea taxei creşte până la 4000 de lei pe an. Ce-i drept locurile de la buget le depăşesc aici pe cele cu plată. Drept e că şi numărul candidaţilor este în creştere.

Cea mai mare bătaie se dă însă în continuare la Construcţii. Numai luni s-au înscris peste 400 de absolvenţi, cei mai mulţi la construcţii civile.

În paralel, cei mai puţini dintre candidaţi au fost la Medicină. Doritorii, extrem de optimişti, dau impresia că se încriu la facultate dintr-un soi de voluntariat pentru naţiune.

Sursa: http://www.protv.ro/

0 comentarii: