Rezultatele slabe obţinute de elevii grupului şcolar din Berca la bacalaureat l-au făcut pe directorul instituţiei să-şi dea demisia. Doar cinci dintre cei peste o sută de absolvenţi ai clasei a 12-a au promovat examenul.
Nicolae Stanciu, directorul grupului şcolar din localitatea Berca a renunţat la funcţie după ce doar trei din cei peste o sută de absolvenţi ai clasei a 12-a au promovat examenul. După rezolvarea contestaţiilor, încă doi elevi au obţinut note de trecere. Elevii au primit cele mai mici note chiar la disciplina pe care o predă directorul, adică la matematică. .
Pentru procentajul de promovabilitate de 2,68%, directorul a trebuit să dea socoteală şi în faţa inspectorilor şcolari din judeţ. Singura lui explicaţie a fost că elevii au venit nepregătiţi la examen.
"Ne-au mai tras în jos şi copiii care au avut note progresive, de la 13RP (specializare n.r.) unde procentul a fost 0%, şi alţi nouă elevi din promoţia anterioară unde procentul a fost de 0%. Acestea cumulate au dat un procent de 2.86%", explică Nicolae Stanciu, directorul Grupului Şcolar din Berca.
Sursa: Realitatea TV
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu