S-a încheiat un bacalaureat cu mari probleme. Încă de la prima probă au existat suspiciuni de fraudă.
Au existat incidente la trei probe din şase: limba română oral, limba străină la alegere oral şi limba română scris.
Au urmat plângeri ale unor elevi care au mărturist că au dat bani ca să ia note bune.
Extrem de interesante sunt acuzaţiile formulate de profesorul de limba română Gheorghe Rădulescu din Bucureşti. După ce duminică a declarat că două treimi dintre elevii unei şcoli au copiat cu ajutorul profesorilor, joi a organizat şi o conferinţă de presă în care a vrut să facă şi dovada.
Profesorul acuză acum Ministerul Educaţiei că muşamalizează totul, pe motiv că nu i s-au pus la dipoziţie lucrările incriminate, deşi a cerut de mai multe ori acest lucru. Reprezentanţii ministerului spun însă că metodologia nu le permite să facă asta.
Ministerul dezminte toate acuzaţiile profesorului şi îi asigură pe elevi că nu vor fi dezavantajaţi în niciun fel la corectare sau notare.
Absolvenţii vor vedea însă dacă ministerul se ţine sau nu de cuvânt, abia pe 9 iulie, când se vor afişa rezultatele finale la Bacalaureat. Până atunci, reprezentanţii din Educaţie refuză să facă alte declaraţii.
Sursa: ProTv.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu