La Bacalaureatul din 2009 supraveghetorii au fost plătiţi mai prost, dar au fost mai exigenţi

Bacalaureatul din acest an nu a trecut fără incidente, cadrele didactice care au participat la supraveghere şi corectură au fost plătite de două ori mai prost decât în 2008, dar exigenţa lor a crescut.

Anul acesta 312 elevi au fost eliminaţi din examen, faţă de 247 anul trecut şi 117 în 2007.

Sub semnul crizei financiare, Ministerul Educaţiei a stabilit prin ordin de ministru ca, la Bacalaureat, pentru fiecare lucrare corectată, un profesor să primească 4 lei. Profesorii din comisiile pentru examinarea orală primesc 2 lei pentru fiecare elev examinat, iar o zi de supraveghere este plătită cu 25 de lei. Cel mai mult primesc universitarii preşedinţi ai centrelor de examen şi ai centrelor de evaluare, ale căror indemnizaţii pentru Bacalaureat pornesc de la 800 de lei, în funcţie de numărul elevilor din centrele pe care le conduc.

Anul trecut, profesorii evaluatori la examenul de Bacalaureat au primit câte 7,5 lei pentru fiecare lucrare corectată, cei care au examinat candidaţii la probele orale şi practice au fost plătiţi cu 4,7 lei pentru fiecare elev evaluat, iar supraveghetorii au încasat 64 de lei pe zi. Preşedinţii centrelor de examen şi cei ai centrelor de evaluare au primit minimum 1.150 lei, în funcţie de numărul de candidaţi de care s-au ocupat.

Deşi remuneraţiile au scăzut, profesorii au venit la supraveghere, ba chiar absenţele au fost mai puţine decât anul trecut. În prima zi a examenului, numai 40 de preşedinţi de comisii au fost înlocuiţi, faţă de 58 anul trecut.

Profesorii care au venit la examen au spus că nu puteau lipsi datorită elevilor, şi pentru că oricum nu au bani ca să refuze orice fel de remuneraţie în plus. "Chiar dacă ne plătesc inadmisibil de prost, nu putem să nu vin. Mă gândeam că mi-ar părea rău dacă profesorii care trebuie să vină la evaluare la elevii mei ar lipsi, m-am gândit la copii. Şi apoi, la salariul pe care îl am şi 10 lei sunt bineveniţi", spune o tânără profesoară din comisia de examinare de la Colegiul Naţional I. L. Caragiale.

Deşi mai prost plătiţi, supraveghetorii nu au mai închis ochii la elevii care au încercat să copieze. În plus, pe lângă supravehere, măsurile anticopiat au fost chiar mai dure ca în alţi ani. Elevii nu au avut voie să intre nici măcar în curtea şcolii cu materiale informative de orice fel, nici măcar cu telefoane, lucrurile fiind lăsate la intrare în saci menajeri. Nici la baie nu au avut voie să iasă mai mult de o dată.

În ciuda măsurilor de precauţie, unii elevi au încercat să copieze cu unele dispozitive electronice. "Elevii eliminaţi au încercat să copieze fie după fiţuici, fie au păstrat telefonul mobil, deşi acest lucru era interzis. Am avut cazuri care deja devin clasice, ceasul care afişează texte, respectiv subiectele rezolvate", a precizat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu.

Peste 120.000 de elevi au dat Bacalaureatul la disciplina la care ministrul Andronescu vrea mai puţine ore în programa obligatorie

Dacă la probele teoretice elevii au mai încercat să copieze, mai bine de jumătate din candidaţii la Bacalaureat au aşteptat cu nerăbdare ultima probă. Peste 120.000 de elevi din cei 220.000 înscrişi, anul acesta la examen, au ales pentru ultima probă de Bacalaureat educaţia fizică.

Disciplina aleasă de jumătate din candidaţii la Bacalaureat din peste 200 de alte obiecte, este una care a creat controverse la Ministerul Educaţiei, de când Ecaterina Andronescu a decis să scoată o oră de sport din programa obligatorie, bazându-se pe activităţile extracurriculare, unde elevii ar putea alege să facă încă 3-5 ore de sport. Pentru această decizie, luată în martie şi care se va aplica din anul şcolar 2009-2010, Andronescu a fost apostrofată de numeroase organizaţii sportive, dar şi de preşedintele Traian Băsescu.

Buna desfăşurare a probei nu a fost periclitată nici de ploaia care a întârziat, pe alocuri, susţinerea concursurilor de alergare, nici de cele patru accidente, care nu au avut urmări grave.

Un ultim incident la Bacalaureat a fost unul cauzat de o problemă tehnică la nivelul serverelor Ministerului Educaţiei, care a amânat una din probele de Bacalaureat cu circa două ore în unele centre de examen.

După două examene orale şi încă patru scrise şi practice, elevii îşi aşteaptă rezultatele. Acestea vor fi afişate duminică, până la ora 16.00 în licee, după care se aşteapt contestaţiile, până la ora 20.00. Pe măsură ce apar rezultatele aceste vor fi postate şi pe site-ul Ministeului Educaţiei.

Rezultatele finale vor fi anunţate pe 9 iulie.



sursa: NewsIn

0 comentarii: